Cheile Crivadiei si Cascada Curcubeu💙

In Judetul Hunedoara, apropiere de Petrosani, am vizitat cateva locuri care merita vazute cu siguranta. Cel mai surprinzator obiectiv turistic/ drumetie a fost Cheile Crivadiei. Nu ne-am asteptat la un asa peisaj. Cheile sunt locul perfect pentru a ne racori in zilele fierbinti ale lunilor de vara.

Unde sunt? La 20 de km de Petrosani spre Timisoara pe DN66. Noi am ales sa pornim de la biserica din localitatea Crivadia pe cursul de apa (spre chei se merge contra curentului). Cea de a doua varianta este sa coborati direct de pe DN66, se cobora pe langa un viaduct, dar coborarea este destul de abrupta pentru cineva echipat sa mearga prin apa.

Cheile Crivadiei sunt potrivite pentru zilele caniculare. Aveti nevoie de papuci de apa (traseul se face prin apa) si costume de baie deoarece apa are 1 m adancime in punctele cele mai adanci (putin mai adanca daca au fost precipitatii recente in zona, noi am fost in perioada de seceta).

Lungimea cheilor este de aproximativ un kilometru si le-am parcurs cam in 3 ore dus intors.

La inceput apa nu a depasit genunchii, chiar am traversat printre peretii de stanca fara a ne uda prea tare.

Dar la urmatoarele portiuni printre stanci nu am scapat. 😊

Apa rece de munte este perfecta pentru o zi de canicula, asa ca nici nu am simtit cele aproape 40 de grade.

Sunt in total 5 portiuni prin care traversati avand stancile inalte in jurul vostru.

In unele zone canionul este atat de ingust incat nu depaseste 1,5 m.

Atentie! Nu mergeti daca sunt anuntate precipitatii! De asemenea sunt recomandate bete de trecking pentru a vedea adancimea apei si prezenta pietrelor.

Din pacate am vazut si cateva pet-uri prin apa.

Traseul nu este marcat.

Cascada Curcubeu este pe partea stanga la tur si este pe un mic afluent, deci trebuie sa ii urmati cursul maxim 5 minute. Am inteles ca la miezul zilei aceasta cascada este mai spectaculoasa, deoarece se formeaza si un curcubeu. Noi am gasit-o la retur folosindu-ne de aplicatia Harti.

La retur noi am ales sa ne intoarcem tot prin apa deoarece ne-a placut foarte mult experienta si peisajul si oricum eram deja uzi. Am citit ca se poate si pe sus (o portiune fiind prin gradinile satenilor).

Cheile Crivadiei cu siguranta merita vizitate.

Mai multe locuri de vizitat din Judetul Hunedoara gasiti pe urmatorul link:

https://explorandromania.blog/2021/11/26/ce-sa-vizitam-in-judetul-hunedoara/

Nu departe de Cheile Crivadiei gasiti si Cheile Banitei, alte chei spectaculoase din Judetul Hunedoara care se parcurg tot prin apa.

https://explorandromania.blog/2022/07/31/cheile-banitei-si-pestera-bolii/

Daca ai gasit informatii utile in articol Share&Like pentru a ajunge si la prietenii tai!

Explorand Romania descoperim ca avem o tara frumoasa!