Top 7 drumetii usoare din Judetul Bihor

Judetul Bihor ofera o multime de o obiective naturale care merita vazute. Mai jos va prezint topul nostru de trasee usoare parcurse in natura (nu neaparat in ordinea de mai jos 🙂

1. Cascada Vadu Crisului

In apropiere de localitatea Vadu Crisului, chiar de la podul peste raul Crisul Repede, incepe drumetia spre una dintre cele mai frumoase cascade din zona. In prezent, in zona se lucreaza la linia de cale ferata, asa ca este posibil sa intalniti unele restrictii temporare pe traseu.

Traseul porneste de pe partea opusa a podului si continua prin padure, intr-o drumetie usoara de aproximativ o ora pana la Cascada Vadu Crisului si Pestera Vadu Crisului. Poteca este bine marcata si urmareste cursul raului Crisul Repede, trecand printr-un peisaj natural spectaculos, cu cateva urcusuri si coborasuri usoare.

Puteti sa coborati spre Cascada Vadu Crisului, unde va puteti bucura de privelistea apei care cade peste stanci. Daca continuati drumul inainte, veti ajunge la intrarea in Pestera Vadu Crisului, care poate fi vizitata contra unei taxe de intrare.

Pentru a admira cascada dintr-un alt unghi, merita sa continuati traseul pana la podul din apropierea halteI de tren, dupa care sa traversati pe partea opusa a raului. De acolo veti avea una dintre cele mai frumoase perspective asupra cascadei si a defileului.

2. Poiana Ponor

Situata in inima Parcul Natural Apuseni, Poiana Ponor este locul perfect pentru iubitorii de natura, liniste si peisaje care iti taie rasuflarea.

Se ajunge usor in Poiana Ponor din Glavoi – Padis, printr-o drumetie de aproximativ 30 de minute. Traseul urca pe un drum de tractor, chiar din apropierea punctului Salvamont Romania si a bibliotecii amenajate in zona.

Poteca nu este marcata turistic, dar este intuitiva si bine batatorita, astfel incat orientarea este usoara si nu exista riscul sa va rataciti. Traseul urca usor prin padure, iar la final veti ajunge intr-o poiana larga si linistita, inconjurata de dealuri impadurite, unde natura pare neatinsa.

Poiana Ponor este o depresiune carstica unica (polie) in Muntii Apuseni, remarcandu-se printr-o dubla particularitate carstica: are atat un sistem impresionant de drenaj prin sorburi — orificii acoperite cu nisip fin prin care apa se pierde in subteran — cat si un sistem de alimentare subterana vizibil la Izbucul Ponorului.

3. Balcoanele Ponorului

Un alt traseu usor cu plecare din Poiana Glavoi, Padis este cel spre Balcoanele Ponorului.

Balcoanele Ponorului fac parte din Circuitul Cetatile Ponorului, unul dintre cele mai cunoscute trasee din zona. Intreg circuitul este considerat un traseu dificil, insa portiunea pana la cele patru balcoane este relativ simpla si foarte spectaculoasa.

Pentru a ajunge aici, porniti din Poiana Glavoi si urmati drumul forestier de langa punctul Salvamont Romania in directia Cabana Cetatile Ponorului.

Dupa aproximativ jumatate de kilometru parasiti drumul forestier si urmati indicatorul spre Balcoanele Ponorului, pe marcaj turistic bulina albastra. Urmeaza o urcare scurta prin padure pana ajungeti la primul balcon, de unde se deschide o priveliste spectaculoasa asupra zonei carstice.

Traseul pana la primul punct de belvedere dureaza aproximativ 30 de minute. Daca continuati, veti descoperi inca trei astfel de puncte de observatie, fiecare oferind perspective impresionante asupra Cetatile Ponorului.

La intoarcere va puteti intoarce pe acelasi poteca sau, daca aveti mai multa experienta in drumetii, puteti continua traseul pe marcaj punct albastru pentru a parcurge intreg circuitul.

4. Pestera Focul Viu

Traseul spre Pestera Focul Viu se parcurge in 2-3 ore in functie de conditia fizica si ritmul fiecaruia.

Pestera Focul Viu ascunde al treilea ghetar ca dimensiune din Romania. Este recomandat sa fie vizitat dupa masa cand razele soarelui se reflecta pe ghetar si creaza iluzia unui ghetar in flacari. Pentru a merge la Pestera Focul Viu se merge pe Circuitul Cheile Galbenei marcat cu punct galben (punctul galben este traseu circular deci atentie de sensul pe care il parcurgeti). Traseul nu este unul greu, la tur urcati, iar la retur coborati.

Merita sa faceti un mic ocol spre Pietrele Galbenei. Indicatorul se afla in sens opus fata de pestera, iar abaterea de la traseu dureaza aproximativ 15 minute pe sens. De aici veti avea parte de un excelent punct de belvedere asupra zonei si a reliefului spectaculos din Apuseni.

5. Pietrele Boghii

Traseul spre Pietrele Boghii incepe de la Cantonul Silvic Padis sau Punctul de informare Padis, care se afla in apropiere de Poiana Varasoaia, doar ca la bifurcatie nu se merge spre Varasoaia ci spre canton.

Marcajul turistic de urmat este punctul rosu, iar punctul de start al traseului este Sesul Padis. Noi am lasat masina la intersectia de drumuri inainte de a ajunge la canton. Chiar langa drumul inchis cu bariera. Noi am ajuns la Pietrele Boghii in mai putin de 50 de minute. Durata totala a drumetiei noastre a fost de doua ore si jumatate cu tot cu pauze. Marcajul turistic de urmat este punctul rosu, iar punctul de start al traseului este Sesul Padis. Noi am lasat masina la intersectia de drumuri inainte de a ajunge la canton. Chiar langa drumul inchis cu bariera. Noi am ajuns la Pietrele Boghii in mai putin de 50 de minute. Merita sa mergeti si la cel de al doilea punct de belvedere. Durata totala a drumetiei noastre a fost de doua ore si jumatate cu tot cu pauze.

De sus, privelistea asupra zonei carstice din Apuseni este spectaculoasa si merita pe deplin efortul drumetiei.

6. Canionul Sighistel

Traseul porneste din poiana satului Sighistel din comuna Cimpari, judetul Bihor.

Canionul Sighistel este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Valea Sighistelului, impresionand prin ingustimea si salbaticia sa. In anumite portiuni, canionul este atat de ingust incat poate fi traversat doar de o singura persoana.

Nu am gasit indicator spre Canionul Sighistel, dar am pornit in cautarea lui, la fel ca toti ceilalti. In partea opusa a satului, inaintand pe langa vale. Marcajul spre canion este triunghi albastru. Traseul nu este foarte bine marcat, dar nu ai cum sa te pierzi, mergi tot pe vale. Drumetia se termina odata cu blocarea canionului de un perete de stanca.

Experienta de a strabate canionul este una unica, oferind senzatia unei aventuri autentice in inima Muntilor Apuseni

Noi am facut intreaga drumetie dus-intors in 5 ore, lejer si cu multe pauze.

7. Cascada Boiului

Din localitatea Lorau (Judetul Bihor) dupa ce trecem podul peste Crisului Repede se merge in partea dreapta si se inainteaza spre padure pe langa gospodarii. Imediat apare indicatorul si marcajul punct rosu. La dreapta sunt Pietrele Boiului, iar in fata se merge spre Cascada Boiului.

Aproximativ 30 de minute se merge pe pe drumul forestier care urca usor pana apare pancarda spre Cascada Boiului. Aici trebuie coborat conform indicatorului spre Valea Boiului si in mai putin de 15 min ajungem la cascada. Valea carstica a avut un farmec aparte in culorile toamnei.

Acesta este topul nostru de 7 drumetii usoare din Judetul Bihor. Voi ce trasee ati adauga pe lista? Care este preferatul vostru? 🥾🌿

Explorand Romania descoperim ca avem o tara frumoasa!

Lasă un comentariu