Statiunea Baile Herculane a fost in trecut una din cele mai frumoase statiuni. Speram ca va reveni la prosperitatea de altadata. Pana atunci insa, va prezint mai multe obiective turistice si naturale de vazut in apropiere de Baile Herculane, deoarece zona este cu adevarat superba:

1. Puntea Veche si Crucea Alba
Traseul porneste de pe drumul national din statiunea Baile Herculane. Deoarece nu sunt locuri de parcare amenajate va recomand sa parcati in apropiere de Izvorul Domogled. (parcarea in Baile Herculane valabila 24 de ore costa 15 lei si se poate plati prin SMS). De la Izvorul Domogled urcati pe Strada Domogled, iar la intersectia cu DN67 faceti dreapta. Intrarea pe traseu este la aproximativ 300 de metri de la intersectie.

Conform panoului informativ de la intrarea pe traseu: distanta pana la Crucea Alba este de 1.8 km si se parcurge in 45 de minute.
Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul de mai jos:
2. Grota Haiducilor
Grota Haiducilor o gasiti in Baile Herculane, este la doar cateva minute de drum, in spate la Hotelul Roman. Cararea pana la grota este amenajata cu mai multe portiuni cu scari. Pestera are trei portaluri pe unde intra lumina, doua sali, din cele trei, sunt luminate natural.

3. Traseul foisoarelor
Tot din statiunea Baile Herculane puteti porni pe urmele printesei Sissi pentru a admira privelistea spre statiune din mai multe foisoarele amenajate.
4. Pestera cu aburi
Traseul spre aceasta pestera porneste din statiune.
5. Cheile Feregari
Spre Cheile Feregari se porneste din Baile Herculane. Aceste chei sunt cuprinse si in circuitul Domogledului. Durata traseu tur-retur 1 ora. Marcaj banda galbena.

6. Drumetie pe Domogled
Pentru cei care isi doresc un traseu mai complex pot sa parcurga aceasta drumetie cu pornire din Baile Herculane, prin Cheile Feregari.
7. Sfinxul Banatean
Sfinxul Banatean il gasiti la 6 km de Baile Herculane. Inainte sa mergeti va recomand sa va documentati.
8. Cascada Vanturatoarea
La 15 km de Baile Herculane incepe traseul spre Cascada Vanturatoarea. Treceti de Lacul Prisaca si opriti masina la podul care traverseaza Cerna chiar dupa lac.

Traseul pana la Cascada Vanturatoarea este o urcare continua de aproximativ 1 ora.
9. Cascada Fecioara Maria
Spre aceasta Cascada se porneste din acelasi punct ca si in cazul Cascadei Vanturatoarea. Traseul este marcat.

O drumetie cam de 3 km pe malul Lacului Prisaca.
10. Cheile Tasnei
La 16 km de Baile Herculane, trecem de Lacul Prisaca si lasam masina in apropiere de Pensiunea Dumbrava.

Exista doua variante:
Varianta 1 este sa porniti in drumetie spre Cheile Tasnei fix de langa Pensiunea Dumbrava, aici urcarea este mult mai abrupta.
Varianta 2 este sa inaintati cateva sute de metri pe drumul asfaltat si veti gasi cea de a doua varianta de urcat spre Cheile Tasnei, unde urcarea/coborarea este mai domoala.
Cele doua trasee se intalnesc fix inainte de a intra in portiunea de chei.
Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul urmator:
https://explorandromania.blog/2024/07/03/cheile-tasnei-si-cascada-de-la-moara-dracilor/
11. Catunul Inelet
Punctul de start al drumetiei este o statie de autobuz situata la aproximativ 20 de km de Baile Herculane, dupa Lacul Prisaca.

Mai multe detalii despre noastra spre catunul izolat Inelet gasiti pe linkul urmator:
https://explorandromania.blog/2024/06/23/inelet-scarile-catre-rai/
12. Cheile Corcoaia
Cheile Corcoaia sunt la 40 de km distanta de Baile Herculane pe directia spre Cerna Sat. Drumul este destul de rau, fiind pavat cu dale de beton si nu a mai fost recent intretinut. Dupa Cerna Sat, inainte de pensiunea Perla Cernei, este un panou de informare. Aici parcati masina si mergeti pe scarile amenajate. Atentie ca aluneca. Dupa nici doua minute vedeti peisajul impresionant al cheilor.

Pe langa ca sunt spectaculoase, sunt si accesibile tuturor (nu trebuie sa mergeti ore pe jos ca sa le vedeti ex Cheile Nerei, Cheile Galbenei etc).
Mai multe locuri de vazut in Judetul Gorj descoperiti pe urmatorul link:
https://explorandromania.blog/2024/12/28/obiective-turistice-din-judetul-gorj/
13. Cazanele Dunarii
La 45 de km de Baile Herculane sunt Cazanele Dunarii (Dubova).
Inainte de construirea barajului Dunarea intra cu putere in zona de munte si in golfurile create, datorita curentilor formati dadeau impresia unor cazane care fierb.
14. Chipul lui Decebal

La 40 de km distanta de Baile Herculane gasiti cea mai mare sculptura din piatra din Europa: Chipul lui Decebal.
15. Ciucaru Mare
La 45 de km de Baile Herculane puteti sa parcurgeti aceasta drumetie spectaculoasa, cu plecare din localitatea Dubova.

Daca vreti sa vedeti Dunarea de la inaltime si va plac drumetiile usoare va recomand sa mergeti pe Ciucaru Mare. Traseul incepe vis a vi de terenul de fotbal din Dubova. Intrarea pe traseu se gaseste usor. In primele 15 minute urcarea este destul de solicitanta, dar dupa ce treceti de foisor va deveni o plimbare usoara cu multe puncte de belvedere asupra Dunarii. Traseul este unul circular, la inceput duce pe langa Dunare avand acces la multe zone de unde puteti sa o admirati. Returul se face prin padure.
16. Ciucaru Mic
O drumetie spectaculoasa care ofera priveliste de vis spre Dunare tot cu pornire din Dubova.
17. Pestera Ponicova
Pestera Ponicova, este cea mai lunga pestera din Clisura Dunarii. Este situata sub Varful Ciucaru Mare, in apropierea localitatii Dubova.
Pestera nu este amenajata, iar ultima parte este inundata de apele Dunarii.
18. Muzeul Portile de Fier
Muzeul de la Gura Vaii ne ofera prilejul sa vedem camera turbinelor celei mai mari hidrocentrale din Romania. De asemenea aici gasim un mic muzeu despre cum era zona inainte de a fi construit barajul.
19. Morile de apa de la Rudarie
Morile de apa de la Rudarie le gasiti la 60 de km de Baile Herculane.
In localitatea Eftimie Murgu o sa gasiti mai multe mori de apa functionale.
Mai multe locuri de vazut in Banatul Montan gasiti pe urmatorul link:
https://explorandromania.blog/2023/07/08/obiective-turistice-in-banatul-montan/
Daca ai gasit informatii utile in articol Share&Like pentru a ajunge si la prietenii tai.
Explorand Romania descoperim ca avem o tara frumoasa!

2 gânduri despre „Obiective turistice in apropiere de Baile Herculane”