40+ obiective turistice de vazut in Judetul Hunedoara

Judetul Hunedoara este foarte ofertant din punct de vedere al obiectivelor turistice si naturale. Mai jos va prezint peste 40 de locuri de vazut:

Cetatea Devei

Cetatea Devei, simbolul orasului Deva, a fost recent renovata. Cetatea este veche de 700 de ani si a fost construita in Evul Mediu, ea fiind una din cele mai importante fortificatii din Transilvania. Cetatea este amplasata pe Dealul Cetatii. De aici va puteti bucura de o frumoasa priveliste asupra orasului Deva.

Puteti sa urcati la cetate facand o drumetie, existand mai multe variante: urcand scarile din apropiere de Palatul Magna Curia sau pornind din spatele restaurantului Perla. Puteti sa urmati cu masina pana in parcarea de la Poarta 1. Sau puteti sa urcati cu telecabina. Pret 20 lei dus intors/adult.

Pentru a se vizita Cetatea Devei nu se plateste taxa de vizitare.

Mai multe detalii gasiti pe urmatorul link:

https://explorandromania.blog/2025/06/05/cetatea-devei-si-muzeul-civilizatiei-dacice-si-romane/

Castelul Corvinilor

Castelul din Hunedoara, cunoscut si sub denumirea de Castelul Huniazilor sau Castelul Corvinilor, este unul din cele mai frumoase castele medievale din Europa.

Castelul Corvinilor

Pretul de intrare pe adult in 2025 este 50 lei/adult.

Parcul dendrologic Simeria

Daca va doriti o plimbare lunga prin natura, la Arboretum Simeria gasiti cel mai mare parc dendrologic din tara. Pe langa plimbarea prin padure va puteti bucura si de frumosi nuferi.

Se plateste taxa de intrare.

Gradina lui Zoe

O alta atractie turistica in Judetul Hunedoara este Gradina lui Zoe din localitatea Banpotoc, la doar 20 km distanta fata de Deva. Este o gradina desprinsa din basm.

Taxa de vizitare este 25lei/adult.

Baile romane din Geoagiu Bai

Situl arheologic Baile Romane il gasiti in centrul statiunii Geoagiu Bai.

Nu se plateste taxa de vizitare.

Cascada Clocota

Cascada Clocota este una din cele mai frumoase cascade din Muntii Apuseni. O gasim in statiunea Geoagiu Bai, fiind usor de vizitat. Cascada este formata de raul Clocota in care intra mai multe izvoare termale.

Cascada Clocota


Caderea de apa este de aproximativ 40 metri si are o latime de 20 metri.

Mai multe cascade de vazut in Muntii Apuseni descoperiti pe urmatorul link:

https://explorandromania.blog/2023/05/18/cascadele-apusenilor/

Cheile Cibului si Manastirea Cibului

Localitatea Cheile Cibului are un farmec aparte, aici locuiesc sub 10 familii. O plimbare prin zona o sa va incante ochii. Noi nu ne-am facut prea bine temele si nu am gasit intrarea in Cheile Cibului, dar zona este foarte frumoasa.

Cheile Madei

Am lasat masina in localitatea Madei, de unde am luat-o la pas pe firul de apa. Din pacate am mers primavara cand apa era foarte mare. Zona este frumoasa si ideala pentru o drumetie usoara.

Cheile Glodului

Aceste chei sunt superbe. Se afla si pe lista noastra de vizitat.

Biserica Reformata Rotonda numita si Capela Romanica

In localitatea Geoagiu se afla aceasta cladire deosebita, avand un plan circular. Pentru constructia ei s-a refolosit caramida romana obtinuta prin demolarea constructiei existente anterior. Este singura rotonda din tara ramasa in picioare, fiind construita in secolele XI-XII.

Muzeul Aurel Vlaicu

In apropiere de Deva si Orastie in judetul Hunedoara, se afla localitatea Aurel Vlaicu (numita ulterior dupa marele aviator roman), care gazduieste Casa Memoriala a lui Aurel Vlaicu.

Langa casa parinteasca s-a deschis un mic muzeu in onoarea lui Aurel Vlaicu, unde aveti ocazia sa vedeti diferite documente, schite si multe informatii despre viata si contributiile in domeniul aviatiei ale marelui aviator roman.

Se plateste taxa de vizitare.

Lacul Cincis

Lacul Cincis este un lac de acumulare care atrage turisti anula pentru relaxare, atat pentru plaja, inot, sporturi nautice cat si drumetii in zona.

Manastirea Prislop 

Aflata la aproximativ 15 km de Hateg. Manastirea Prislop unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaaj din tara datorita asocierii acesteia cu Parintele Arsenie Boca. Daca sunteti in zona este pacat sa nu o vizitati.

Rezervatia de Zimbri

In padurea Slivut, langa Hateg se afla unul din putinele locuri din tara unde puteti sa vedeti un zimbru in viata.

Se plateste taxa de intrare.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa 

Acest sit arheologic se afla la 20 kilometri de Hateg si se crede ca a fost capitala Daciei Romane. Este usor de gasit fiind vizibila de pe soseaua principala, cea dintre Hateg si Caransebes. Pasionatii de istorie vor fi incantati de vizitarea ruinelor orasului Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Se plateste taxa de intrare.

 Biserica Colt 

Pe drumul ce duce spre statiunea Rausor, in comuna Suseni gasim o frumoasa biserica. Biserica Colt a fost construita in 1315 si este deosebita datorita amplasarii unui turn peste altar. Merita sa va opriti sa o admirati.

 Cetatea Colt

Se presupune ca aceasta cetate a fost mentionata de catre Jules Verne ca fiind Castelul din Carpati.

Pentru a urca spre cetate noi am pornit de la Biserica Colt spre localitate, si am urcat pe primul drum forestier/tractor. Traseul este marcat cu bulina rosie. Timp de urcare: maxim o ora. Pe traseu exista o scurtatura daca parasiti drumul forestier in locul marcat cu mini turnuletele din piatra cladita. Noi la tur am mers pe drumul forestier, iar la retur ne-am intors pe scurtatura.

Privelistea de la ruinele cetatii este superba.

Cascada Lolaia

Cascada Lolaia este una din cele mai cunoscute cascade din Judetul Hunedoara. Accesul spre aceasta se face pe ruta Hateg – Ohaba de sub Piatra – Nucsoara – Carnic. Drumul este asfaltat pana in apropiere de Carnic, ultimii 2-3 km se parcurg pe drum forestier (neasfaltat), dar practicabil.

Masina se lasa in parcarea din Carnic si de aici se continua drumul la pas.

Un loc usor accesibil pentru iubitorii de natura de toate varstele este Cascada Lolaia. Este nevoie de o drumetie de aproximativ 25-30 minute pe un drum forestier, usor in urcare. Marcajul pe care trebuie sa il urmariti este banda albastra/sau triunghi albastru.

Cascada Maria Magdalena sau Cascada Pietrele

Pentru a ajunge la Cascada Maria Magdalena continuati urcarea pe drumul forestier aproximativ 40-60 de minute de la Cascada Lolaia pana vedeti un indicator si marcaj spre Cabana Gentiana. Aici faceti stanga si treceti cele doua podete. Continuati drumetia pe langa Valea Pietrele pana ajungeti la cascada urmarind marcaj triunghi albastru inca aproximativ 20 de minute.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul urmator:

https://explorandromania.blog/2023/09/16/cascada-lolaia-si-cascada-maria-magdalena/

Lacul Gales

Lacul Gales este un frumos lac glaciar din Muntii Retezat situat la altitudinea de 1990m. Pentru a ajunge lacul Gales se porneste in drumetie din localitatea Carnic.

Traseul pana la Lacul Gales schimba trei marcaje. Initial banda albastra pe drumul forestier, schimbam pe marcajul care duce spre Cabana Gentiana, adica pe triunghi albastru pentru cateva sute de metri, iar la indicatorul spre Lacul Gales urmam triunghi rosu.m

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul urmator:

https://explorandromania.blog/2023/10/14/lacul-gales/

Cetatea Malaiesti 

Cetatea construita in secolul XIV o gasiti in localitatea Malaiesti si a fost reabilitata recent cu bani de la Uniunea Europeana. Este o cetate mica, dar care merita cu siguranta o vizita.

Se plateste taxa de vizitare.

Lacul Gura Apelor

Lacul Gura Apelor il gasim in Muntii Retezat, la aproximativ 50 km de localitatea Hateg (traseu Hateg-Clopotiva-Baraj, ultima portiune de drum este destul de rea).Pentru intrarea in Parcul National se percepe o taxa de intrare.

Barajul a fost constuit intre anii 1975-1986, acesta era la acea vreme era cel mai mare baraj de anrocamemte din Europa, cu peste 200 milioane de metri cubi de apa si cu o adancime maxima de 160 de metri. Aici puteti veni sa va relaxati in natura, sa faceti trasee montane sau sa pescuiti.

Lacul Bucura

Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din Romania. Acesta este situat la 2040 metri in Muntii Retezat si are o suprafata de 8.9 hectare. Daca va plac drumetiile si natura, cu siguranta o sa va indragostiti de aceasta zona.

Se poate ajunge la Lacul Bucura doar daca parcurgeti o drumetie prin Retezat. Exista mai multe trasee dar cel mai usor si mai circulat este cel cu pornire din Poiaana Pelegii. Pornim de la Barajul Gura Apelor (unde se plateste o taxa de intrare in parcul national) pe un drum forester pana la Poiana Pelegii, aproximativ 20 km, recomandata este o masina cu garda sus. Din apropierea Poieni Pelegii incepe traseul spre lacul Bucura pe jos. Daca va luati de pe indicatoare durata e de aproximativ 3 ore (dus intors), dar cu siguranta o sa faceti multe pauze pentru a admira peisajul.

Este recomandat sa va echipati corespunzator (bocanci si pelerina sau geaca impermeabila-sus bate vantul, sa aveti la voi o gustare si o sticla cu apa). Desi traseul nu este unul dificil, nu va asteptati sa fie o plimbare pe drum drept si neted. Poteca spre lac este o continua urcare si pietrele nu dispar din peisaj.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul urmator:

https://explorandromania.blog/2022/07/22/lacul-bucura-din-muntii-retezat/

Biserica Densus 

Biserica este situata in localitatea Densus (in apropiere de Hateg). Se crede ca este cea mai veche biserica construita din piatra din Romania (dar datele nu sunt verificate). In prezent functioneaza ca lacas de cult Ortodox.

Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului din Strei

Este o biserica medievala care dateaza din secolul XIII cu un turn clopotnita impresionant din piatra din localitatea Strei (situata pe drumul ce leaga Deva de Hateg).

Cetatea Sarmizegetusa Regia

Aceasta este cea mai cunoscuta si mai accesibila. Puteti sa ajungeti pana aproape de ruinele cetatii pe drum asfaltat. Lasati masina in parcare si de aici porniti la pas spre cetate aproximativ 1 kilometru.

Se crede ca aceasta cetate a fost capitala Daciei. Din pacate mare parte din cetate s-a distrus in perioada celor doua razboaie purtate intre daci si romani.

Se plateste taxa de vizitare.

Cetatea Cetatuia Costesti

Despre aceasta se crede ca a fost prima capitala a dacilor. Pornim de la Centrul de informare turistica Costesti, trecem podul si urmam indicatorul de 3 kilometri spre Cetatea Costesti.

Cetatea Blidaru

Noi am pornit de la centrul de informare turistica Costesti, am treversat podul si am urmat indicatorul de 2 km spre Cetatea Blidaru. Pana sus la cetate trebuie sa urmati traseul prin padure marcat cu linie albastra. Personal mi s-a parut mai lunga urcarea. Adevarul este ca pana la cetate urcarea este destul de solicitanta, urcarea este continua, insa ruinele Cetatii Blidaru par sa fi rezistat mai bine probei timpului. Se crede ca aceasta cetate a avut rol de aparare a Cetatii Sarmizegetusa Regia.

Platoul Vartoapelor

Platoul Vartopaelor se afla in apropiere de localitatea Costesti si este cunoscut in randul iubitorilor de natura deoarece aici primavara sunt o multime de ghiocei (lusca).

Cascadele Sipotului

Acest loc il gasim in apropiere de Petrosani. Din Baru mergem spre Pietros pe un drum forestier pe Valea Streiului. Pe un mic afluent din partea dreapta gasim aceasta cascada la o urcare de 15 minute pe jos.

Cheile Banitei

Cheile Banitei sunt la doar 10 km de Petrosani. Aici gasiti dovada vie ca natura este cel mai bun sculptor. Cheile au o lungime de 300 de metri si se viziteaza prin apa , deci aveti nevoie de o pereche de schimb de papuci.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul de mai jos:

https://explorandromania.blog/2022/07/31/cheile-banitei-si-pestera-bolii/

Pestera Bolii

Pestera Bolii o gasim in apropiere de Petrosani si se afla la la doar 2 km distanta de Cheile Banitei. Aceasta pestera a fost o surpriza placuta. Nu ne asteptam sa fie atat de interesanta vizita. Se viziteaza fara ghid, dar este luminata in totalitate

Cascada Sipot – Izvorani

Aceasta cascada se afla in localitatea Merisor. Drumetia de cateva minute spre cascada porneste de langa Pensiunea La Cascada Sipot.

Cheile Crivadiei si Cascada Curcubeu

 La 20 de km de Petrosani spre Timisoara pe DN66 se afla localitatea Crivadia. traseul spre Cheile Crivadiei porneste de langa biserica din localitate, pe cursul de apa (spre chei se merge contra curentului).

Cheile se parcurg in totalitate prin apa. De evitat in perioadele ploioase.

Cheile Crivadiei sunt potrivite pentru zilele caniculare. Aveti nevoie de papuci de apa (traseul se face prin apa) si costume de baie deoarece apa are peste 1 m adancime in punctele cele mai adanci (putin mai adanca daca au fost precipitatii recente in zona, noi am fost in perioada de seceta).

Lungimea cheilor este de aproximativ un kilometru si le-am parcurs cam in 3 ore dus intors.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul urmator:

https://explorandromania.blog/2022/07/27/cheile-crivadiei-si-cascada-curcubeu%f0%9f%92%99/

Muzeul aurului din Brad

In Muzeul aurului din Brad gasim cea mai mare colectie minealogica din Europa. Recomand sa vizitati acest muzeu inedit, veti fi surprinsi de frumusetea acestor comori inestimabile, aduse la lumina de mineri, din adâncurile pamantului.

Se plateste taxa de vizitare.

Fundatura Ponorului

Fundatura Ponorului sau Palma lui Dumnezeu se afla in Judetul Hunedoara, intre Hateg si Petrosani in Parcul Natural Gradistea Muncelului, satul Federi. Pana in Federi drumul este asfaltat. De aici urmeaza drumetia la pas pe drumul forestier. Intrarea pe traseu este semnalata prin prezenta pancardelor.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul de mai jos:

https://explorandromania.blog/2023/09/24/fundatura-ponorului/

Valea Marii (sau Mariii)

Intrarea pe Traseul tematic se face din apropiere de Pensiunea Retezat din Campu lui Neag. Traseul este marcat cu „floare verde” Durata traseului este de 3-4 ore. Este un traseu de dificultate mica spre medie in zona cascadelor. Se poate merge cu masina pe drum forestier pana la bifurcatia celor doua vai: Valea Marii (stanga) si Valea Lazaru (dreapta).

In total drumetia pe Valea Marii (de cand am intrat pe vale si pana ne-am intors la indicator) a durat o ora si 10 minute. Canionul este amenajat cu mai multe scari si podete.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul de mai jos:

https://explorandromania.blog/2023/10/07/cascada-mariii-si-cascada-lazaru/

Valea Lazaru

De la bifurcatia prezentata mai sus urmam drumul forestier care devine repede o poteca pe Valea Lazarului. Tur – retur pe Valea Lazarului noi am facut cam o ora si jumatate, de la intersectia celor doua vai si pana am ajuns inapoi la intersectie.

Cheile Butii

Aceste chei superbe si salbatice sunt accesibile doar prin apa. Se afla la cateva minute de mers de la Complexul Cheile Butii din Campu lui Neag. Traseul porneste chiar din spatele restaurantului. 

Cheile Jiului de Vest (Cheile Scocului)

Aceste chei superbe le gasiti pe drumul dintre Campu lui Neag si Baile Herculane. Cheie Jiului de Vest sunt la 10 km distanta de Campu lui Neag, . Le puteti parcurge cu masina deoarece drumul este asfaltat.

Mai multe chei din Romania care pot fi admirate din masina gasiti pe linkul urmator:

https://explorandromania.blog/2024/02/21/7-chei-spectaculoase-care-pot-fi-parcurse-cu-masina-pe-drum-asfaltat/

Cascada Garbovul

Cascada Garbovul este o mica cascada pe care o puteti admira usor fiind nevoie de o plimbare de aproximativ 5 minute de la drumul principal. Se porneste chiar pe podul (partea stanga daca veniti dinspre Campu lui Neag) din Cheile Jiului de Vest.

Cheile Scorota

Aceste chei frumoase sunt situate la intrarea traseului spre spre Stana Scorota, resprectiv Cabana Buta pe marcajul turistic punctul galben. Intrarea pe traseu se face de pe drumul asfaltat dinspre Campu lui Neag spre Baile Herculane si este semnalata printr-o pancarda.

Cheile Iarului

Se porneste din campingul Iarului, pe care il gasiti in apropiere de limita de judet, inainte de a se termina asfaltul dinspre Campu lui Neag.

Traseul a fost marcat cu floare albastra. Cheile Iarului le gasiti la intrarea pe circuitul spre Vf Iorgovanului, noi am facut doar partea de chei.

Scocul Urzicarilor si podul natural

Traseul porneste din poiana numita Campu Mielului, situata la 12 km distanta de Campu lui Neag pe drumul spre Baile Herculane. Traseul tematic podul natural din Scocul Urzicarului are o lungime de 2,5 km pe sens si 345m diferenta de altitudine. Traseul este amenajat cu podete si scari.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul de mai jos:

https://explorandromania.blog/2024/10/24/scocul-urzicarului-si-podul-suspendat-drumetie-superba-in-retezatul-mic/

Cascada de la Trecatoarea Lupilor

Drumetia spre Cascada de la TGrecatoarea Lupilor porneste de pe Transvulcan (drumul ce porneste din Vulcan spre Pasul Vulcan). Traseul este marcat cu floare galbena. Durata traseului dus intors este de o ora si jumatate conform pancardei amplasate chiar la intrarea pe traseu.

Mai multe detalii despre drumetia noastra gasiti pe linkul urmator:

https://explorandromania.blog/2024/10/15/cascada-de-la-trecatoarea-lupilor-o-drumetie-usoara-din-judetul-hunedoara/

Cascada Dusul Padurarului din Cheile Jietului

Cheile Jietului le gasiti in judetul Hunedoara la doar 12 km de orasul Petrosani. Spre chei se merge pe drumul 7A care face legatura intre Petrosani si Obarsia Lotrului (Transalpina). Cascada Dusul Padurarului este cea mai cunoscuta cascada din Cheile Jietului. Chiar daca debitul ei nu a fost unul mare, a avut un farmec aparte.

Muzeul Salvatorului Minier din Petrila

Un alt muzeu deosebit care merita vizitat in Judetul Hunedoara este Muzeul Salvatorului Minier din Petrila. Acest muzeu a fost deschis in memoria celor care au murit incercand sa salveze vietile colegilor care au ramas captivi in subtereanele minelor. Aici aflati ca desi era bine platita munca minerilor era departe de a fi usoara.

Lista obiectivelor turistice din Judetul Hunedoara ramane deschisa.

Voi ce ati vizitat?

Explorand Romania descoperim ca avem o tara frumoasa!